Bacovia, Arghezi, Baudelaire, idolii mei literari

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Am inceput sa scriu “poezii” de la varsta de 5 ani, imediat dupa ce am invatat sa scriu si sa citesc. Mama si bunica materna mi-au insuflat dragostea pentru carti, pentru literatura. Prima poezie vorbea despre o pedeapsa primita de la mama pentru o pozna pe care o facusem. Am luat o bucata de hartie si am scris un text despre asta, cu versuri fara rima, fara ritm, versuri albe.
De atunci am parcurs un drum foarte sinuos si plin de popasuri, obstacole si renuntari. Am inceput cu Eminescu si cu Toparceanu sa imi cultiv dragostea pentru poezie, dragoste care nu a facut decat sa creasca peste ani, indiferent de imprejurari. Dar perioada in care am inceput cu adevarat sa produc ceva din punct de vedere literar a coincis cu gimnaziul. Dragostea pentru lectura si scris s-a amplificat sub indrumarea doamnei profesoare de Limba Romana, doamna Mihailescu.
In aceasta perioada i-am descoperit pe Arghezi, pe Bacovia si pe Baudelaire. Flori de Mucigai, Plumb si Florile Raului. Astfel, influentat de lirismul lor decadent, tragic, apocaliptic, am inceput si eu saproduc poezii si eseuri urmand acest tipar. De poezii m-am lasat dupa ce am fost criticat aspru de un poet iesean pentru versul “Batran este timpul acum”. Vers care exprima unde l-as trimite eu pe el, daca l-as mai intalni…
In fine, nu ma dau poet si nici eseist, am avut insa mereu dorinta de a ma exprima in scris si am avut momente in care am fost cuprins de o stranie inspiratie. Nu mai pun la socoteala obsesia pentru cuvant, pentru creatie literara, care m-a determinat sa scriu de mana un carnetel cu peste 300 de fragmente din cartile de proza si poezie citite, fragmente pe care le foloseam pentru a scrie eseuri cat mai deosebite.

De curand, Vlad mi-a adus aminte de o provocare pe care mi-o lansase acum foarte multa vreme, aceea de a scrie niste texte bacoviene, decadente, despre simturi. Despre cele 5 simturi. Se intampla acum aproape 7 ani de zile si, recitind in prezent aceste texte, mi-am zis ca este absolut necesar sa le public, ca sa ramana intiparita aceasta etapa din evolutia mea. Etapa de o efervescenta literara pe care ma straduiesc sa o redobandesc in prezent. Asadar…

Cinci texte decadente pentru cele cinci simturi umane

1. Sardonicul ranjet scris cu sange pe chipul de marmura al unui mort viu mi s-a intiparit pe retina memoriei mele ca un sinistru si chinuitor cosmar de o clipa, dar care nu va putea fi uitat niciodata. Dintii de un alb mat, laptos, imi inspirau o teama irationala, vedeam in ei oglindirea diabolicului, luciul infernal al puritatii umane, al florii de lut otravitor, al miasmei care, desi mortala, este infiorator de chematoare. Mirosul hoitului viitor imi subjuga, rand pe rand, minte, inima, madulare, starnind poftele ancestrale ale animalului din mine. Un animal care, desi obosit de halcuirea mecanica, amara si violenta a prazii, vazand perspectiva imperecherii la fel de mecanice si lipsite de orice satisfactzie, se repede asupra femelei, cu ochi hulpavi si plini de mizerabile dorinte. O transcendenta voyeurista savureaza intreg acest spectacol al inumanului, al mizeriei in care a decazut lutul divin. (miercuri, 23 mai 2007)

2. Ochiul meu interior, vesnic deschis catre lumea thanatica, spre intelepciunea demonului din lumea de dincolo, s-a transformat in pacura vie, manjit de imaginile decadentei banalului. Intr-o continua rotire muribunda, capteaza lumina serii toride si murdare, plina de ramasitele desfraului uman si de cadavrele zilei de maine, si spasmotic incearca sa traga pleoapa uitarii peste el. Neputinta, nimicnicie, efemeritate, inutilitate. Insa senzatia ca orice ai face nu poti scapa din zarea marii stepe argheziene este atotputernica. Pleoapa inexistenta doare ca unghia smulsa, inexistentza doare cel mai tare atunci cand constientizezi ca cercul se inchide in punctul din care a izvorat la ivirea zorilor deja morti. Noapte… (joi, 24 mai 2007)

3. Bezna noptii amplifica temerile, regretele, esecurile, care scobesc in sufletul meu ca viermii in sferele orbitelor unui craniu. Putrezirea materiei ma duce cu gandul la trupurile slinoase si grase ale prostituatelor de cea mai joasa speta… Carne jertfita murdariei, Duh Sfant sfartecat in orgasme repetate si mecanice. Desfranarea este cu siguranta pacatul favorit al Diavolului, nimic nu este mai injositor decat suferinta alinata sexual, descarcarea murdara. Ochiul vede, retine shi se cutremura cuprins de spaima. Spaima dinaintea mortii transpusa vizual de sute de ori in fiecare clipa. A vedea inseamna a muri, deoarece constientizarea realitatii ultime, vizualizarea ei este echivalenta cu desfiintarea. Mai ales in perspectiva in care poti intalni vidul… Ochii sunt oglinzile sufletului, dar si ferestrele sale. Prin ei patrund in intimitatea fiintei toate mizeriile lumii acesteia, manjindu-l. Si uite asa, drag confrate intru ale suferintei, ajungem sa scuipam cuvinte, sa ne prosternam in fata spectacolului decadentei noastre, sa ne mandrim ca suntem actori in piesa propriei noastre pieiri. A privi inseamna a muri… (vineri, 25 mai 2007)

4. Natura se descompune in mirosuri acide, grele, de parca ar putrezi. Imaginea orasului cuprins de canicula se transforma in mintea mea obosita si incinsa in cea a unui caine mort, abandonat pe marginea drumului de stapanul crud si indiferent. Sa fie oare vorba de un indiferentism divin, de o transcendenta nepasatoare? Asa s-ar explica de ce, in timp ce Raiul e o gradina umbroasa invaluita de miresme, pamantul e o cocina invaluita de miasme. Mirosul mi l-am pierdut de mult, cand inca mai existau miresme pe pamant, cand trandafirii inca mai aveau miros de trandafiri. In locul lui a ramas un simt atrofiat, capabil doar de a mai percepe putoarea realitatii. Oamenii put, sufletele lor sunt jeguri negre pestilentiale, pamantul noroios se amesteca laolalta cu oasele mortilor si cu scuipatul, iar asa se formeaza mirosul unei realitati in care ma zbat ca intr-o temnita, prea stramta pentru spiritul meu in plina expansiune. Creierul meu, obosit de atatea incercari, imi refuza dreptul de a ma sustrage haosului general. Si astfel ma scurg in prapastia uitarii, scufundat in raul gretos mirositor, plin de zoaie si excremente, al vietii. (sambata, 26 mai 2007)

5. Aerul are gust amar. Are gust de praf si de carne arsa. Cu limba naclaita de saliva lipicioasa, tanjesc dupa mantuirea sublima a unui pahar cu apa rece din izvor pur, cristalin, fara gust de clor, peste sau urina. Dar sunt nevoit sa ma adap din otrava incolora, salcie, de la robinet, impins de o animalica arsita a gatului, a sufletului. Cosul pieptului imi e ca o colivie in care se zbate un canar muribund, atat de tare imi bate inima, atat de disperat suiera aerul in plamani. Un gust odios si acru al mancarii ingerate acum cateva ore ma sufoca de greata. Mirosul dulceag al gunoiului aruncat cu indiferenta si nepasare de animalele sociale si (i)rationale, al mucegaiului, ma copleseste, ma sugruma. Canicula hiperbolizeaza calvarul odor, intiparindu-mi-l in cerul gurii. Mirosul trupurilor asudate, cleioase, imi învaluie mintea intr-un cosmar gustativ, le simt cu groaza gustul… Cata mizerie in om! Iubirea este pangarita de gustul odios al corpurilor transpirate, incalzite peste masura suportabilitatii. Cum mai este posibil a saruta trupul iubit? Cum mai este posibila iubirea? Trupul ucide incet si pedepsitor sufletul, materia sugruma spiritul in miasme si gust amar de razbunare. Ne topim, Doamne, in miros de pucioasa si gust de sange… (duminica, 27 mai 2007)

Eu inca simt aceste texte, rasuna in mine si imi aduc aminte de puternicele radacini pe care le-am infipt in poeziile clasicilor simbolismului. Esenta experientei mele de pasiune pentru Bacovia, Arghezi si Baudelaire e in aceste texte. Daca ti se par niste tampenii, in orice caz nu-s ca articolele din Can Can sau Libertatea…

2 thoughts on “Bacovia, Arghezi, Baudelaire, idolii mei literari”

  1. Acel poet care critica nu e poet. El nu a invatat ca poezia este ceea ce simti, ceea ce crezi? Un scriitor scrie ce vrea el si nu ii pasa de ce cred altii. Am auzit de multe ori poezii scrise de tine si au sentimente in versuri. Asta conteaza. Felicitari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>